Sari la conținutul principal

Cine este Isus și de ce contează atât de mult?

O siluetă solitară, care îl reprezintă pe Isus, merge spre soarele care răsare, privind o priveliște vastă cu oameni în depărtare și cărări șerpuitoare, simbolizând misterul identității Sale și influența Sa profundă asupra omenirii.

Cine este Isus?

Om? Profet? Fiul lui Dumnezeu sau chiar Dumnezeu? Există în El ceva cu adevărat special?

El a fost piatra din capul unghiului pe care zidarii au trecut-o cu vederea, respinsă de experții Torei, o piatră de care omenirea s-a poticnit. Și totuși a devenit cea mai cunoscută persoană care a trăit vreodată pe Pământ. Viața și învățăturile Lui au împărțit omenirea în trei mari religii avraamice.

Ce este atât de special în ceea ce a făcut El pentru omenire? Cum s-a întâmplat și de ce? Hai să aflăm.

Un slujitor promis cu mult timp în urmă

Cu aproximativ 700 de ani înainte de Isus, profetul Isaia a descris un viitor „Slujitor” al lui Dumnezeu. Observați ce fel de putere a promis.

1Iată, Slujitorul Meu, pe Care Îl sprijin,
Alesul Meu, în Care sufletul Meu Își găsește plăcerea!
Voi pune Duhul Meu peste El,
iar El va proclama dreptatea națiunilor.
2Nu va striga, nici nu-Și va ridica vocea
și nu-Și va face glasul să fie auzit pe stradă.
3Nu va rupe trestia zdrobită
și nu va stinge fitilul de la candelă care încă mai fumegă,
ci va proclama dreptatea cu credincioșie.
4El nu va slăbi și nu va fi zdrobit,
până nu va așeza dreptatea pe pământ.
Și insulele vor aștepta Legea Lui“.
( Isaia 42:1-4 )
5Așa vorbește Dumnezeu, Domnul
Care a creat cerurile și le-a întins,
Care a făcut pământul și resursele lui,
Care dă suflare oamenilor de pe el
și duh celor ce umblă pe el:
6„Eu, Domnul, Te-am chemat prin dreptate.
Te voi ține de mână;
Te voi păzi și Te voi face
un legământ pentru popor
și o lumină pentru națiuni,
7ca să deschizi ochii orbilor,
să-i eliberezi pe prizonieri din captivitate
și din închisoare pe cei ce stau în întuneric.
( Isaia 42:5-7 )

Un Slujitor care nu strigă nu era ceea ce se așteptau oamenii de la un izbăvitor. Puterea Lui avea să vină din blândețe și dintr-o misiune mai largă decât o singură națiune: „lumină pentru neamuri”. Isaia a scris într-o vreme de război și exil, când speranța era fragilă, iar aceste versete au devenit una dintre cele mai prețuite promisiuni din Scriptura iudaică.

Fără avantaje

Acum Isaia descrie întregul drum al Slujitorului, iar surpriza este cât de obișnuit începe.

13„Iată, Slujitorul Meu va lucra cu înțelepciune!
Va fi măreț, va fi înălțat
și va ajunge foarte sus.
14Așa cum pentru mulți
a fost un motiv de groază –
atât de sluțită Îi era fața,
diferită de cea a omului,
nemaiavând înfățișarea fiilor omului –
15tot așa El va uimi multe națiuni.
Împărații își vor închide gura înaintea Lui,
căci ceea ce nu li s-a istorisit, vor vedea,
și ceea ce n-au auzit, vor înțelege“.
( Isaia 52:13-15 )
2El a crescut înaintea Lui ca un lăstar,
ca o rădăcină ieșită dintr-un pământ uscat.
Nu avea nici frumusețe, nici măreție la care să ne uităm
și nu era nimic în înfățișarea Lui ca să-L dorim.
( Isaia 53:2 )

Aceasta este inima poveștii: Isus a venit fără avantaje. Biblia nu oferă nicio descriere a feței sau a staturii Sale, iar Isaia spune că nimic din înfățișarea Lui nu a fost menit să atragă mulțimea. Desfigurarea din 52:14 descrie ce i-a făcut crucea, nu înfățișarea Lui obișnuită. N-a avut o voce tunătoare, nici palat regal, nici avere, nici armată. Tot ce a câștigat, a câștigat prin dragoste, adevăr și smerenie. De aceea povestea Lui ajunge și astăzi la oamenii care nu au avantaje proprii: cei săraci, cei trecuți cu vederea, cei obișnuiți. Dacă te-ai simțit vreodată nebăgat în seamă, privește cum a început El.

Disprețuit, dar purtând durerea noastră

Manuscrisele de la Marea Moartă includ o copie a cărții lui Isaia veche de peste 2.000 de ani, așa că aceste cuvinte au fost scrise cu certitudine înainte de nașterea lui Isus.

3Era disprețuit și părăsit de oameni,
un Om al durerilor și obișnuit cu suferința.
Era disprețuit,
ca un om de care îți ascunzi fața,
iar noi nu L-am luat în seamă.
4Într-adevăr, El a luat suferințele noastre
și a purtat durerile noastre.
Noi însă L-am considerat lovit,
zdrobit de Dumnezeu și asuprit.
5Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre,
zdrobit pentru nelegiuirile noastre.
Pedeapsa, care ne dă pacea, era peste El
și prin rănile Lui suntem vindecați.
6Noi rătăceam cu toții ca niște oi,
fiecare urmându-și propria cale,
dar Domnul a pus asupra Lui
nelegiuirea noastră, a tuturor.
( Isaia 53:3-6 )
7Când a fost chinuit și asuprit,
El nu Și-a deschis gura.
Ca un miel care este dus la tăiere
și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund,
tot așa nici El nu Și-a deschis gura.
8A fost luat prin forță și judecată.
Dar cine din generația Lui s-ar fi gândit
că El era șters de pe tărâmul celor vii
și lovit pentru fărădelegea poporului Meu?
9I-au pus mormântul lângă al celor răi
și L-au așezat în groapa celui bogat,
deși El n-a comis vreun act de violență
și în gura Lui nu s-a găsit înșelătorie.
( Isaia 53:7-9 )
11După ce va vedea munca sufletului Său,
va fi mulțumit.
Prin cunoștința Sa, Slujitorul Meu cel drept îi va îndreptăți pe mulți
și le va purta nelegiuirile.
12De aceea Îi voi da o parte la un loc cu cei mari
și va împărți prada cu cei puternici,
căci S-a golit pe Sine, până la moarte,
și a fost numărat alături de cei răzvrătiți.
Totuși, El a purtat păcatul celor mulți
și a mijlocit pentru cei răzvrătiți.
( Isaia 53:11-12 )

„Mulții” și „fărădelegile” din Isaia suntem noi toți. Imaginea este a cuiva care alege să stea acolo unde stau cei care suferă și să poarte ceea ce ei nu pot purta. Primii creștini au citit acest capitol ca pe o trimitere la Isus; mulți cititori evrei l-au înțeles ca descriindu-l pe Israel. Noi putem pur și simplu să-l citim cu atenție și să-l lăsăm să vorbească.

Un rege din neamul lui David

Încă două promisiuni completează portretul: un rege drept din familia lui David și o piatră pe care zidarii aveau s-o arunce.

5„Iată, vin zile“,
zice Domnul,
„când îi voi ridica lui David
un Vlăstar drept.
El va domni ca Împărat,
va lucra cu înțelepciune
și va face judecată și dreptate în țară.
( Ieremia 23:5 )
22Piatra pe care au respins-o zidarii,
a devenit Piatra din capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru;
el este minunat în ochii noștri.
( Psalmii 118:22-23 )

Zidarii cioplau pietre pentru colțul unei clădiri, cea care ține împreună doi pereți. O piatră respinsă care devine chiar piesa ce ține totul este o imagine uluitoare, scrisă cu multe secole înainte de Isus. Era cântată de pelerinii care urcau la Ierusalim, așa că toți o știau pe de rost în vremea Lui.

Născut fără privilegii

Isus s-a născut din neamul lui David, dar într-o iesle, și a crescut în Nazaret, un sat pe care puțini îl băgau în seamă. Luca vorbește despre păstori, cei mai smeriți martori, ca primii Lui vizitatori. Iată cum Îl vedeau vecinii Săi ani mai târziu.

55Oare nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu se numește mama Lui – Maria, iar frații Lui – Iacov, Iosif, Simon și Iuda? 56Și surorile Lui nu sunt oare toate printre noi? Atunci de unde Îi vin Acestuia toate aceste lucruri?
57Și, astfel, ei se îndoiau de El.
Isus însă le-a zis:
‒ Un profet nu este lipsit de onoare decât în patria și în casa lui.
( Matei 13:55-57 )
20Însă Isus i-a spus:
‒ Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului8:20 Titlu mesianic pe care Isus l-a atribuit propriei Persoane (vezi Dan. 7:13‑14). El apare de peste 80 de ori în Evanghelii. n-are unde-Și odihni capul.
( Matei 8:20 )

„Fiul tâmplarului” era un fel de a spune „știm exact cine ești”. Familiaritatea lor a devenit obstacolul. Același Isus nu avea o casă a Lui. Născut într-o familie săracă, a petrecut aproximativ treizeci de ani în obscuritate liniștită înainte de începerea lucrării Sale publice.

Piatra de care mulți s-au poticnit

6Căci în Scriptură este scris:
„Iată, așez în Sion o Piatră,
o Piatră din capul unghiului,
aleasă și prețioasă.
Cel ce crede în El
nu va fi făcut de rușine deloc“2:6 Vezi Is. 28:16..
7Așadar, onoarea aceasta este pentru voi, cei ce credeți, dar pentru cei ce nu cred,
„Piatra pe care au respins-o zidarii,
a devenit Piatra din capul unghiului“2:7 Vezi Ps. 118:22.
8și
„…o Piatră de care ei se împiedică
și o Stâncă din cauza căreia ei cad“2:8 Vezi Is. 8:14..
Cei neascultători față de Cuvânt se împiedică, la aceasta fiind și destinați.
( 1 Petru 2:6-8 )

Petru, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Isus, a scris acestea după ce a văzut el însuși respingerea, și citează același psalm al pietrei din capul unghiului pe care l-am întâlnit mai devreme. Cei care s-au poticnit nu erau răufăcători; ei așteptau un alt fel de Mesia.

Piatra care a împărțit lumea

Iată de ce un singur om a împărțit lumea. Trei mari credințe își au rădăcinile în Avraam, iar fiecare răspunde diferit la întrebarea „cine este Isus?”. Iudaismul nu-L acceptă ca Mesia și încă așteaptă venirea Mesiei. Islamul Îl cinstește ca profet și ca Mesia și așteaptă întoarcerea Lui, dar nu acceptă că este Fiul lui Dumnezeu sau că a murit pe cruce. Creștinismul Îl mărturisește ca Fiul lui Dumnezeu și Mântuitor. Astfel, viața și învățăturile Lui au împărțit omenirea în trei mari religii avraamice, iar respingerea este încă printre noi astăzi.

Ceea ce îi uimește pe creștini este că toate acestea au fost prevestite. Scripturile pe care evreii și creștinii le împart, Vechiul Testament, spuseseră deja că slujitorul promis va fi disprețuit și respins, așa cum am văzut în Isaia 53 și în Psalmul 118. Isaia a spus chiar cine se va poticni, iar Ioan, el însuși evreu, ne spune că așa s-a întâmplat:

14El va fi un Lăcaș Sfânt,
însă pentru cele două Case ale lui Israel
va fi o Piatră de care se vor împiedica
și o Stâncă din cauza căreia vor cădea.
Va fi un laț și o capcană
pentru locuitorii Ierusalimului.
15Mulți dintre ei se vor împiedica,
vor cădea și vor fi sfărâmați,
vor fi prinși în laț și capturați.
( Isaia 8:14-15 )
11A venit la tot ce era al Său,1:11 Lit.: A venit la ale Sale, aluzie la cultura evreiască, Templu, Lege etc. dar ai Săi nu L-au primit.
( Ioan 1:11 )

Israel și Iuda erau chiar poporul care așteptase cel mai mult. Isus s-a întristat din pricina aceasta, dar ultimele Lui cuvinte de aici nu sunt un rămas-bun:

37Ierusalime, Ierusalime, care omori profeții și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să-ți adun copiii, așa cum își adună cloșca puii sub aripi, dar n-ați vrut! 38Iată, casa vă este lăsată pustie! 39Căci vă spun că, de acum încolo, nicidecum nu Mă veți mai vedea până când veți zice: «Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!»“23:39 Vezi Ps. 118:26..
( Matei 23:37-39 )

Profeții promit și o zi a recunoașterii, când cel respins va fi în sfârșit văzut așa cum este cu adevărat:

10Și voi turna peste Casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului Duhul harului și al rugăciunilor. Vor privi la Mine, la Cel pe Care L-au străpuns, și Îl vor jeli așa cum jelește cineva pe singurul său fiu. Și vor plânge mult, așa cum plânge cineva după întâiul său născut.
( Zaharia 12:10 )

Așadar, pentru creștini divizarea nu este o înfrângere. A făcut parte din poveste de la început, iar povestea nu s-a încheiat. Îi putem respecta pe vecinii noștri de orice credință și totuși îi putem invita cu blândețe pe toți să privească din nou. Deci cine este El, potrivit Bibliei? Iată propriul ei răspuns, oferit ca un dar de luat în seamă, niciodată ca o pretenție.

Cine este El cu adevărat

1La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. 2El era la început cu Dumnezeu. 3Toate au fost făcute prin El și niciun lucru care a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
14Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit1:14 Termenul grecesc are sensul de a-și întinde cortul, făcând trimitere la Ex. 25:8; 40:34‑35. Acea prezență a lui Dumnezeu în mijlocul poporului prin mijlocirea Cortului și acea glorie a lui Dumnezeu care a umplut atunci Cortul, este acum printre oameni în persoana Cuvântului întrupat. printre noi, iar noi am privit gloria Lui, o glorie ca a Singurului Fiu venit de la Tatăl, plin de har și de adevăr.
( Ioan 1:1-3,14 )
15El este chipul Dumnezeului nevăzut,
Întâiul născut1:15 Gr.: prototokos. Termenul înseamnă fie întâiul în ordine cronologică, fie întâiul în rang, fiind folosit cu sensul din urmă în Ps. 88:28, traducerea LXX (Ps. 89:27 în versiunea NTR, precum și în alte traduceri): Îl voi face întâiul Meu născut, cel mai mare dintre regii pământului. Modul în care este folosit termenul în acest psalm mesianic indică mai degrabă prioritatea în rang, nu doar prioritatea în timp. Așadar, în unele contexte sensul primar al termenului tokos (a da naștere la) s-a pierdut. În cazul de față, accentul cade pe prioritatea în rang, pe care Isus o are peste întreaga creație (vezi v. 16). Vezi și v. 18. peste întreaga creație,
16pentru că prin El au fost create toate lucrurile,
în ceruri și pe pământ,
cele văzute și cele nevăzute,
fie tronuri, fie domnii,
fie conduceri, fie autorități.
Toate au fost create prin El și pentru El.
17El este înainte de toate lucrurile
și în El se țin toate împreună.
( Coloseni 1:15-17 )
16Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei:
„Cel Ce a fost arătat în trup
a fost dovedit drept prin Duhul,
a fost văzut de îngeri,
a fost proclamat printre națiuni,
a fost crezut în lume,
a fost luat în glorie“.
( 1 Timotei 3:16 )

Ioan și-a scris Evanghelia ca martor ocular, Pavel a scris bisericii din Colose, iar rândul din 1 Timotei poate fi un imn creștin timpuriu. Trei scriitori, o singură convingere: Creatorul Însuși a intrat în viața omenească, cu toată foamea și lacrimile ei. Pavel a scris Epistola către Coloseni din închisoare, ceea ce face încrederea lui în măreția lui Isus și mai uimitoare. „Întâi-născut” înseamnă aici primul ca rang și onoare, nu primul creat. De aceea creștinii Îl numesc pe Isus Fiul lui Dumnezeu.

Cel mai mare a ales locul cel mai de jos

6El, deși exista în chip de Dumnezeu,
n-a considerat că, a fi egal cu Dumnezeu,
este ceva de care Se poate folosi,
7ci S-a golit pe Sine, luând chip de sclav
și devenind asemenea oamenilor.
La înfățișare a fost găsit ca un om.2:7 Unele traduceri încep v. 8 cu acest vers.
8S-a smerit și a devenit ascultător
până la moarte,
și încă moarte pe cruce.
( Filipeni 2:6-8 )
3Isus, știind că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, 4S-a ridicat de la cină, Și-a pus deoparte haina și, luând un prosop, Și-a înfășurat mijlocul cu el. 5Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu prosopul pe care-l avea înfășurat în jurul mijlocului.
( Ioan 13:3-5 )
12După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat haina și S-a așezat să mănânce din nou.
El le-a zis:
‒ Înțelegeți voi ce v-am făcut? 13Voi Mă numiți „Învățătorul“ și „Domnul“ și bine ziceți, pentru că sunt. 14Așadar, dacă Eu – Domnul și Învățătorul – v-am spălat picioarele, atunci și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. 15Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceți și voi așa cum v-am făcut Eu vouă.
( Ioan 13:12-15 )

În vremea lui Isus, spălatul picioarelor era munca celui mai umil slujitor, iar ucenicii se certaseră chiar atunci cine este cel mai mare. Filipeni 2 arată alegerea Lui de a renunța la confortul regal; foișorul arată cum a arătat această alegere într-un ștergar și un lighean. În Împărăția Lui, măreția se măsoară prin cât de jos este dispus cineva să se plece.

A sluji și a ierta

45Căci Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți“.
( Marcu 10:45 )
34Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“.
Apoi au tras la sorți, ca să-și împartă hainele Lui între ei.
( Luca 23:34 )

Cuvintele lui Marcu vin din propria explicație a lui Isus despre viața Sa. Cele ale lui Luca vin chiar de la cruce, unde cel nedreptățit a cerut milă pentru cei care Îl nedreptățeau. O iubire care își iartă călăii este rară în orice epocă.

Ce a făcut și de ce

13El ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului și ne-a adus în Împărăția Fiului Său iubit, 14în Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
( Coloseni 1:13-14 )
18El este Capul Trupului, al Bisericii.
El este Începutul,
Întâiul născut dintre cei morți,
pentru ca El să aibă primul loc în toate lucrurile.
19Căci Dumnezeu a considerat potrivit
ca toată plinătatea să locuiască în El.
20Prin El, Dumnezeu a împăcat toate lucrurile cu Sine,
fie cele de pe pământ,
fie cele din Ceruri,
făcând pace prin sângele crucii Lui.
( Coloseni 1:18-20 )
16Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. 17Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
( Ioan 3:16-17 )
8Însă Dumnezeu Și-a dovedit dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi.
( Romani 5:8 )

„Pace prin sângele crucii Lui” înseamnă că Isus Și-a dat viața de bunăvoie și că învierea Lui a treia zi a arătat că moartea nu are ultimul cuvânt. Pentru creștini, acesta este centrul întregii povești: Dumnezeu Însuși plătind prețul pentru a ajunge la noi. Mulți oameni văd crucea doar ca pe o tragedie; acești scriitori au văzut-o ca pe cea mai mare faptă de dragoste din istorie. Observați motivul din fiecare verset: nu mânia, nu datoria, ci dragostea, oferită când încă eram departe de El.

Înălțat

9De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult
și I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume,
10pentru ca în Numele lui Isus să se aplece orice genunchi
din Cer, de pe pământ și de sub pământ,
11și orice limbă să mărturisească,
spre gloria lui Dumnezeu Tatăl,
că Isus Cristos este Domn.
( Filipeni 2:9-11 )

Cel care a venit fără avantaje primește cea mai înaltă cinste, nu prin forță, ci de la Tatăl. Smerenia n-a fost niciodată slăbiciune și nu s-a sfârșit la cruce; a fost dintotdeauna calea Regelui. Fiecare genunchi care se pleacă este o imagine a recunoașterii bucuroase, opusul respingerii cu care s-a confruntat la început.

O ușă deschisă

După toate aceste secole, întrebarea cine este Isus rămâne cea mai personală pe care o poate pune cineva. Ești binevenit să citești Evangheliile încet, să pui întrebări și să vezi singur. Isus nu forțează niciodată. El doar invită. În ultima carte a Bibliei, nu dărâmă ușa. Bate și așteaptă să o deschidem noi din interior, când suntem pregătiți.

20Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine.
( Apocalipsa 3:20 )
Noua Traducere Românească (NTR)