Sari la conținutul principal

Ce înseamnă „Iubiți-vă vrăjmașii”?

War and child crying

Putem să ne iubim aproapele, familia și prietenii. Dar ce înseamnă să ne iubim vrăjmașul? Chiar trebuie să facem asta?

44Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă persecută,
( Matei 5:44 )

Deja în teorie nu pare deloc ușor, iar în practică pare aproape imposibil. Și este oare cu adevărat necesar?…

Să vedem cum explică Isus acest lucru.

44Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă persecută, 45ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru Care este în Ceruri. Căci El face să răsară soarele Lui peste cei răi și peste cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. 46Căci, dacă-i iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare colectorii de taxe5:46 Localnici angajați de romani pentru a colecta taxele. Deoarece lucrau pentru romani și pretindeau adesea o taxă mai mare decât cea reală, colectorii de taxe erau urâți de oameni și considerați trădători. Ei erau paria societății, neavând dreptul să fie judecători, martori într-un proces sau membri într-o sinagogă. nu fac la fel? 47Și dacă vă întâmpinați cu dragoste doar frații, ce lucru în plus faceți? Oare păgânii nu fac la fel? 48Fiți deci desăvârșiți, așa cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit.
( Matei 5:44-48 )

Într-adevăr, dacă privim în jur, vedem că toți primesc soare și ploaie, aer curat de respirat. Noi și vrăjmașii noștri am fost așezați în această lume minunată, cu peisaje care îți taie respirația și animale maiestuoase…

Dacă privim mai adânc, vedem că vrăjmașii noștri au avut mamă și tată, la fel ca noi, fie că i-au cunoscut, fie că nu. Și, probabil, părinții lor i-au iubit la fel de mult cum ne-au iubit pe noi părinții noștri.

Iată un citat dintr-o carte cu Sherlock Holmes de Arthur Conan Doyle, în care o soră își jelea fratele ucis, care se întâmpla să fie unul dintre cei mai periculoși criminali din țară...

„Pentru toată lumea, el era omul violent, pe jumătate animal și pe jumătate demon; dar pentru ea a rămas mereu băiețelul încăpățânat din copilăria ei, copilul care se agățase de mâna ei.”

Poate fi vrăjmașul nostru cineva pe care, de fapt, îl iubim?

Imaginează-ți cum Tatăl nostru ceresc a suflat viață nouă în cel pe care acum îl numim vrăjmaș, a avut grijă de el când era purtat în pântecele mamei sale, apoi l-a adus pe lume, i-a dat haine, mâncare și apă de băut în toți acești ani… Iar acum așteaptă cu dor să-Și primească înapoi copilul pierdut, să-l vadă din nou zâmbind și strigându-L iarăși pe Tatăl său ceresc: „Tată!...”. Dumnezeu îl iubește la fel de mult cum ne iubește pe noi.

Să ne amintim cum David a cruțat viața vrăjmașului său Saul, care nu înceta să-l urmărească și să încerce să-l omoare.

3A ajuns la stânele de oi, care se aflau lângă drum. Acolo era o peșteră, iar Saul a intrat în ea ca să-și acopere picioarele.24:3 Eufemism ebraic cu sensul: pentru a-și satisface nevoile (vezi și Jud. 3:24). David și oamenii lui se aflau la capătul peșterii.
4Oamenii lui David i-au zis:
‒ Iată ziua despre care ți-a spus Domnul: „Iată, îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale, iar tu să-i faci ce consideri că este bine“.
David s-a ridicat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. 5După aceea, însă, pe David l-a mustrat cugetul pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul.
6El le-a zis oamenilor săi:
‒ Să mă ferească Domnul să fac un asemenea lucru stăpânului meu, care este unsul Domnului, și să-mi ridic mâna împotriva lui. Doar este unsul Domnului!
( 1 Samuel 24:3-6 )

Iată cuvintele lui David către Saul cu privire la aceasta:

12Domnul să judece între mine și tine și Domnul să mă răzbune față de tine. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. 13Așa cum spune vechiul proverb: „Răutatea de la cei răi iese“. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta.
( 1 Samuel 24:12-13 )

Un alt exemplu despre cum să ne iubim vrăjmașii este chiar Isus. Să vedem ce a spus Isus despre cei care Îl batjocoreau și Îl răstigneau.

34Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“.
Apoi au tras la sorți, ca să-și împartă hainele Lui între ei.
( Luca 23:34 )

Iar acestea sunt cuvintele lui Ștefan pe când murea, după ce fusese ucis cu pietre.

54Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat în inimile lor și scrâșneau din dinți împotriva lui.
55El însă, plin de Duhul Sfânt, a privit spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56și a zis:
‒ Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!
57Atunci ei au strigat cu glas tare, și-au astupat urechile și s-au repezit, într-un gând și-un suflet, asupra lui. 58L-au scos afară din cetate și l-au lovit cu pietre. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.
59Și-l loveau cu pietre pe Ștefan, care se ruga și zicea: „Doamne Isuse, primește duhul meu!“. 60Apoi s-a pus în genunchi și a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le lua în seamă păcatul acesta!“. Și zicând aceasta, a murit.
( Faptele Apostolilor 7:54-60 )

Când citim o astfel de relatare, nu ne-am asocia cu liderii iudei. Dar dacă, de fapt, noi suntem cei care ucidem un mesager nevinovat al lui Dumnezeu, care ne dă în vileag și ne acuză?… Nu suntem fără păcat, iar glasul ridicat împotriva noastră nu s-a ridicat fără motiv.

Ce ai simțit față de liderii iudei când ai citit cum Îl ucideau cu pietre pe Ștefan? Ai simțit mânie, furie?… Ce-ar fi să simți har față de ei, pentru că încercau să aibă dreptate și să țină legea, și urau să fie dați în vileag pentru lucrurile pe care nu le făceau bine? În multe privințe suntem ca ei, iar ei sunt ca noi. Să-i iubim în ciuda greșelilor lor. Și să încercăm să ne iubim vrăjmașii, așa cum îi iubește Dumnezeu.

4Dragostea este răbdătoare, dragostea este plină de bunătate, nu este invidioasă, dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă, 5nu se comportă necuviincios, nu caută foloasele sale, nu se supără, nu se gândește la rău, 6nu se bucură de nedreptate, ci își găsește bucuria în adevăr, 7acoperă totul, crede totul, speră totul, suportă totul.
( 1 Corinteni 13:4-7 )
Noua Traducere Românească (NTR)