Este totul predeterminat?

Când citim despre necazuri care par să vină asupra omenirii sau asupra propriei noastre vieți, e ușor să ne simțim neputincioși, ca și cum nu s-ar mai putea face nimic. Unii dintre noi ajung în tăcere la concluzia că tot ce se întâmplă în viață este deja hotărât și că niciun efort nu va schimba lucrurile. Dar chiar așa stau lucrurile?

Biblia ne înfățișează o imagine mai blândă. Chiar și dezastrele pe care Dumnezeu Însuși le-a anunțat, și chiar și binecuvântările pe care le-a promis, nu se împlinesc întotdeauna exact așa cum au fost rostite. Adesea depind de felul în care răspund oamenii. Să ne gândim la ce i-a spus Dumnezeu profetului Ieremia:

7Dacă la un moment dat zic despre o națiune sau despre un regat că-l voi smulge, că-l voi dărâma și că-l voi distruge, 8însă națiunea aceea, despre care am vorbit, se întoarce de la răutatea ei, atunci și Mie Îmi va părea rău de răul pe care plănuisem să i-l fac.

( Ieremia 18:7-8 )

9Tot așa, dacă la un moment dat zic despre o națiune sau despre un regat că-l voi întemeia și-l voi planta, 10însă poporul acela face ceea ce este rău înaintea ochilor Mei și nu ascultă de glasul Meu, atunci și Mie Îmi va părea rău de binele pe care plănuisem să i-l fac.

( Ieremia 18:9-10 )

Dumnezeu spune că anunțurile Lui nu sunt o ușă încuiată. Ele seamănă mai degrabă cu o conversație deschisă, în care alegerile noastre sunt auzite.

O cetate care a ascultat

Cel mai cunoscut exemplu este Ninive. Iona a adus un mesaj scurt și înfricoșător, iar oamenii l-au luat în serios:

4Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!“. 5Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu pânză de sac, de la cel mai mare până la cel mai mic.

7El a trimis să se vestească în Ninive:

„Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele:

«Oamenii și animalele, cirezile și turmele, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! 8Atât oamenii, cât și vitele să fie acoperiți cu pânză de sac. Oamenii să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! 9Cine știe? Poate că Dumnezeu Se va răzgândi, Îi va părea rău, Își va retrage mânia și, astfel, nu vom pieri!»“.

( Iona 3:4-5,7-9 )

Observați smerenia din cuvintele regelui: „Cine știe? Poate că Dumnezeu Se va răzgândi încă.” Nu avea nicio garanție, doar speranță. Iar speranța aceea a primit răspuns:

10Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu a regretat răul pe care zisese că-l va face acestora și nu l-a mai făcut.

( Iona 3:10 )

De ce ne avertizează Dumnezeu

Merită să ne întrebăm de ce avertizează Dumnezeu. Dacă un dezastru nu ar putea fi evitat, un avertisment ar aduce doar întristare. Dar un avertisment este o invitație. Prin Ieremia, Dumnezeu Și-a explicat propria inimă:

3Poate că vor asculta și se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea. Atunci Mă voi căi de răul pe care plănuisem să li-l fac din cauza răutății faptelor lor.

( Ieremia 26:3 )

13Acum, îndreptați-vă căile și faptele și ascultați de glasul Domnului, Dumnezeul vostru, iar Domnului Îi va părea rău de nenorocirea pe care a rostit-o împotriva voastră.

( Ieremia 26:13 )

Dumnezeu nu dorește să aducă necazuri. El speră să fie ascultat. Din păcate, răbdarea Lui nu primește întotdeauna un răspuns:

7Am zis: «Sigur te3:7 Cu referire la cetatea Ierusalimului. vei teme de Mine

și vei accepta mustrarea!».

În felul acesta, locuința nu i-ar fi fost distrusă

și n-ar fi venit peste ea toate pedepsele Mele.

Dar ei s-au grăbit

să-și pervertească toate faptele.

( Țefania 3:7 )

Profeții au avut și ei un rol în aceasta. Ei nu erau acolo ca să sperie oamenii, ci ca să le dea o șansă de a se întoarce la timp:

6Dacă sună trâmbița în cetate,

oare nu se înspăimântă poporul?

Dacă vine o nenorocire în cetate,

oare nu Domnul a dat-o?

7Căci Stăpânul Domn nu face nimic

fără să-Și descopere hotărârea slujitorilor Săi, profeții.

( Amos 3:6-7 )

Smerenia schimbă rezultatul

Biblia arată acest tipar chiar și la cei care se îndepărtaseră mult. Regele Ahab, unul dintre cei mai tulburați conducători ai Israelului, s-a smerit, iar Dumnezeu a luat aminte:

27Când Ahab a auzit aceste cuvinte, și-a sfâșiat hainele, și-a învelit trupul cu o pânză de sac și a postit. Se culca învelit cu pânza de sac și mergea încet. 28Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ilie tișbitul, zicând: 29„Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea peste familia lui în timpul vieții sale, ci în timpul vieții fiului său“.

( 1 Regi 21:27-29 )

Același lucru s-a întâmplat cu regele Roboam și cu conducătorii lui Iuda:

5Atunci, profetul Șemaia s-a înfățișat înaintea lui Roboam și a căpeteniilor lui Iuda, care se strânseseră la Ierusalim, fugind dinaintea lui Șișak, și le-a zis:

‒ Așa vorbește Domnul: „Voi M-ați părăsit! De aceea și Eu vă părăsesc, lăsându-vă în mâna lui Șișak!“.

6Atunci căpeteniile lui Israel și regele s-au smerit și au zis:

‒ Domnul este drept!

7Când a văzut Domnul că s-au smerit, Cuvântul Domnului a vorbit lui Șemaia, zicând: „Pentru că s-au smerit, nu-i voi distruge, ci-i voi elibera pentru o vreme și nu-Mi voi revărsa mânia peste Ierusalim prin mâna lui Șișak.

( 2 Cronici 12:5-7 )

În ambele povestiri, o inimă smerită a înmuiat ceea ce urma să vină.

Ce înseamnă aceasta pentru noi

În Biblie există multe exemple în care Dumnezeu Își schimbă cursul, atât pentru binecuvântări, cât și pentru necazuri, după cum răspund oamenii. Aceasta ne îndeamnă să privim cu ochii deschiși la propria viață și la oamenii din jurul nostru. Poate că Dumnezeu ne vorbește direct prin Biblie. Poate că ne vorbește indirect, prin împrejurările pe care le întâlnim. Unele împrejurări ar fi putut fi rânduite pentru a ne învăța ceva. Dacă învățăm din ele, cine știe, poate vom fi scutiți de o lecție mai grea mai târziu.

Iar când vine corectarea, ea vine dintr-o mână iubitoare:

5și ați uitat îndemnul pe care vi-l dă ca unor fii:

„Fiul meu, nu disprețui disciplinarea Domnului,

nici nu te descuraja când ești mustrat de El,

6căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubește

și-l lovește cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește“12:5‑6 Autorul citează din Prov. 3:11‑12, în versiunea LXX..

( Evrei 12:5-6 )

Așadar, nu trebuie să ne pierdem speranța. Viitorul nu este un zid, ci o cale, iar noi suntem invitați să o parcurgem împreună cu Dumnezeu.