Rolul mândriei și credința adevărată

Oamenii doresc în mod firesc să se simtă respectați și prețuiți, iar acest lucru stă la baza stimei lor de sine. Mândria este un sentiment obișnuit care îi face pe oameni să vrea să-și etaleze realizările și contribuțiile în viață. Nu este de mirare că Biblia conține numeroase referiri la cuvântul „mândrie”. Adesea ignorăm astfel de referiri, socotind că înțelesul lor nu se aplică în cazul nostru. Totuși, haideți să privim mai atent.

32Dacă ai făcut pe nebunul, lăudându-te pe tine însuți,

sau dacă ai plănuit ceva rău,

pune-ți mâna la gură!

( Proverbe 30:32 )

5Căci El i-a umilit pe cei ce locuiesc pe înălțimi

și a doborât cetatea cea mândră;

a doborât-o la pământ,

a aruncat-o în țărână.

( Isaia 26:5 )

17ca să-l întoarcă pe om de la faptele lui

și să-l ferească de mândrie,

( Iov 33:17 )

În viața de zi cu zi deosebim două feluri de mândrie: una negativă, exprimată prin expresii ca „omul acesta a fost prea mândru ca să ajute”, și una pozitivă, transmisă prin expresii ca „Bravo, sunt atât de mândru de tine!”. Această din urmă expresie este foarte des întâlnită în viața de familie, unde părinții caută să-și motiveze copiii să persevereze, să progreseze și să devină oameni respectați. Fie că exprimăm laudă, fie condamnare, ambele feluri de mândrie au o temelie comună. Să privim cele mai obișnuite definiții ale mândriei:

1. Un sentiment de plăcere sau satisfacție profundă care provine din propriile realizări, din realizările celor de care cineva este strâns legat sau din calități ori bunuri admirate de mulți
2. Conștiința propriei demnități.

Ambele definiții de mai sus au o temelie comună: calități centrate pe sine. „Mândria” reflectă propriile abilități sau propriile realizări, în loc de dependența de ajutorul altora.

10Prin mândrie se produce numai ceartă,

dar înțelepciunea este cu cei ce primesc sfaturile.

( Proverbe 13:10 )

După cum vedem, această mândrie centrată pe sine este condamnată aspru și în mod repetat în Biblie. Iată doar câteva exemple:

12El nu răspunde când oamenii strigă,

din cauza mândriei celor răi.

( Iov 35:12 )

28Tu salvezi poporul smerit,

dar cu privirea Ta îi cobori pe cei trufași.

( 2 Samuel 22:28 )

6Deși este înălțat, Domnul îl vede pe cel smerit

și îl cunoaște, de departe, pe cel mândru.

( Psalmii 138:6 )

Înainte de a trage vreo concluzie, să privim la relatarea biblică despre Nebucadnețar, regele Babilonului, care s-a mândrit cu rezultatele lucrării pe care o făcuse.

30împăratul a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l-am construit eu ca reședință împărătească, prin măreția puterii mele și pentru gloria maiestății mele?».

( Daniel 4:30 )

Deși cei mai mulți dintre noi nu suntem regi, iar realizările noastre poate nu sunt grandioase, spunem sau gândim adesea: „Am construit casa aceasta cu mâinile mele”, sau „Am creat o companie extraordinară”, sau „Am câștigat jocul acesta în fața altcuiva”, mândrindu-ne cu eforturile noastre. Nu este firesc să ne simțim mândri când am investit atât de mult efort în ceva crucial pentru noi, fie că este vorba de o slujbă bună, de o familie puternică sau de câștigarea unei curse?

Autorul cunoscutei cărți biblice de înțelepciune, „Eclesiastul”, a recunoscut că rezultatul întâmplărilor din viață nu este hotărât doar de calitățile și priceperile personale.

11Apoi m-am întors și am văzut că, sub soare,

nu cei sprinteni câștigă alergarea

și nu cei viteji câștigă războiul;

nu cei înțelepți câștigă pâinea,

nu cei iscusiți câștigă bogății

și nu cei cunoscători au parte de bunăvoință,

ci toate țin de vreme și de împrejurări.

( Eclesiastul 9:11 )

Se pare că succesul nu este garantat celor care investesc un efort însemnat în muncă, antrenament sau exercițiu. Dacă înaintăm până în vremurile Noului Testament, Isus afirmă că nimic nu scapă atenției lui Dumnezeu, oricât de importantă sau de neînsemnată ar părea o întâmplare:

29Nu se vând oare două vrăbii pe un assarion?10:29 Lat.: as, monedă romană de bronz, care valora a 16-a parte dintr-un denar (vezi nota de la 20:2). Și totuși, nici măcar una dintre ele nu va cădea la pământ fără voia Tatălui vostru!

( Matei 10:29 )

Să ne întoarcem la Nebucadnețar și să vedem ce s-a petrecut după ce a rostit cuvintele lui mândre despre realizările sale:

31Nici nu ieșiseră bine cuvintele acestea din gura împăratului, că un glas s-a auzit din Cer, zicând: «Iată ce se poruncește cu privire la tine, împărate Nebucadnețar: ‘Împărăția îți este luată. 32Te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi la un loc cu fiarele câmpului! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și vor trece șapte vremuri peste tine, până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea’».

( Daniel 4:31-32 )

Într-o clipă, regele Nebucadnețar a pierdut tot ce îl făcea mândru și a trecut prin vremuri grele, întocmai cum fusese prezis. Regele și-a pierdut tronul, mândria și demnitatea, o experiență necesară pentru a înțelege și a învăța lecția. După o vreme, Nebucadnețar și-a dat seama cine se afla cu adevărat în spatele tuturor realizărilor lui:

34Când s-au împlinit zilele, eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre cer și mi-a fost redată gândirea sănătoasă. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L-am lăudat și L-am glorificat pe Cel Veșnic Viu.

Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică,

iar Împărăția Lui dăinuie din generație în generație.

35Toți locuitorii pământului

sunt considerați ca un nimic;

El face ce vrea

cu armata cerurilor

și cu locuitorii pământului.

Nu există nimeni care să-L lovească peste mână

și să-I zică: «Ce-ai făcut?».

37Acum, deci, eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și Îl glorific pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevăr, căile Lui sunt dreptate și El poate să-i smerească pe cei ce umblă în mândrie“.

( Daniel 4:34-35,37 )

În cele din urmă, Nebucadnețar a învățat o lecție prețioasă despre mândrie. Putem și noi să învățăm această lecție pe calea mai ușoară, reflectând la povestea lui Nebucadnețar?

Înseamnă oare această relatare că realizările noastre nu sunt cu adevărat ale noastre? Ce putem realiza în întregime singuri? Un verset din Evanghelia după Ioan, care redă cuvintele lui Isus, oferă răspunsul de mai jos. Observați că Isus repetă aceleași cuvinte, reformulându-le ușor pentru a le sublinia importanța.

4Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi! Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți, dacă nu rămâneți în Mine.

( Ioan 15:4 )

5Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în Mine și în care rămân Eu aduce mult rod. Căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.

( Ioan 15:5 )

Dumnezeu este Cel care ne dă putere, ajutându-ne să câștigăm jocuri sau să obținem slujbe bune. Dumnezeu este sursa ideilor creative atunci când ne confruntăm cu probleme complexe și ne dă tăria de a persevera și de a duce la capăt ce am început. Recunoașterea acestor lucruri ne descoperă adevărata natură a lui Dumnezeu și rolul Lui în viața noastră, aducându-ne mai aproape de El.

5Încrede-te în Domnul din toată inima ta

și nu te baza pe priceperea ta.

6Recunoaște-L în toate căile tale,

iar El îți va netezi cărările.

( Proverbe 3:5-6 )

6Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin mijlocire și rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu.

( Filipeni 4:6 )

31Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, faceți toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu.

( 1 Corinteni 10:31 )

Să ne recunoaștem limitele și să găsim mângâiere în a înțelege că încrederea în Isus aduce pacea minții, ne sprijină în încercări și ne călăuzește în a ne gestiona sentimentele de mândrie și demnitate.